O să încep prin a spune ce afirmă mulțimea, și anume că frumusețea este trecătoare. Este o frază devenită deja expresie, folosită des, în mod obsesiv și epuizant.
Am văzut de multe ori aceste cuvinte scrise pe pereți, în mesaje, în spuneri cu tentă melancolică spre sentimentalism abject; da, este un cuvânt puternic, dar care deschide un întreg peisaj plin de umbre fără fețe, lipsite de identitate și de subtilități intime menite să delimiteze omul de mulțime.
Abjecțiunea învinovățește penibilul și condamnă la ticăloșie brutală ipocrizia rostită în intimități și împletită cu perfide încercări de câștigare a sufletului celuilalt. Este o tehnică folosită des, viclenia în cuvinte aservită poftelor carnale. Eu aș numi asta răutate demnă de admirat; moraliștii însă ar clasifica-o drept imoralitate. Desigur, mulți dintre ei se ascund doar în spatele acuzelor, din ele își trag ei puterea, din învinuiri. Paradoxal este că se învinuiesc pe ei învinuindu-i pe alții, dar nu-și dau seama pentru că sunt înrădăcinați în doctrina moralității acute.
Totuși, cine sunt eu să-i judec? Până la urmă, tocmai am numit escrocul erou, nu? L-am privit cu prețuire, iar acum învinuiesc moraliștii pentru ipocrizia în care se scaldă..
Doar că eu, prin însăși judecata mea, am trasat o frontieră între moralitate și corupție, în timp de ei, moraliștii, le-au amestecat, trăind în amândouă și în niciuna.
O să spun doar atât, amândouă sunt demne de apreciat pentru cine are deschiderea intelectuală de a le prețui nuanțele. Acela va înțelege că moralitatea mereu va fi condamnată la pervertire.
Vorbeam însă de frumusețe. Ei bine, formele corpului ei zvelt sunt date de însăși durata scurtă de viață. Frumusețea este frumoasă pentru că trăiește puțin; ce trăiește mult se urâțește.
De ce? Poate pentru că maturitatea înseamnă decadență, sau poate oboseala-și sculptează chipul pe fruntea proaspăt născută din nefericire a frumuseții. Cine sunt eu să-mi explic urâțenia ei?
Sunt însă sigur de nașterea ei, întotdeauna se naște din nefericire și piere în fericire. Poate fi o absurditate, dar este o realitate care nu se scrie doar în cărți, ci pe filele vieții fiecăruia.