Suntem doi oameni care se privesc în stele și nu se regăsesc.
Tu te întrebi dacă nu cumva privești cerul într-un moment irosit, într-unul în care eu nu-l privesc. Eu mă întreb dacă nu cumva cerul ne este potrivnic.
Atunci ne imaginăm amândoi stând în parc, pe o bancă situată lângă o cărare din pământ mult bătătorit, semn că mulți trec, dar nimeni nu rămâne. Eu stau într-un colț al băncii, tu în celălalt. Dar nu ne vedem.
Pentru că suntem în lumi diferite. Tu ești în lumea în care crezi că momentul nu este potrivit, iar eu învinovățesc cerul pentru prea puținul meu efort. Și amândoi suntem adânciți în a privi spre ceva ce este irosit.
Privirii noastre îi va lua ani lumină să ajungă. De la unul la celălalt