Ce iubim noi la oameni?
Iubim chipul, suntem îndrăgostiți de chipuri; iubim gesturi, flori, dansuri, atingeri, mici daruri neașteptate.
Dar iubim și priviri, zâmbete, poezii. Iubim cuvinte, îmbrățișări, țineri de mână și alergat în ploi torențiale în mijlocul zilei. Iubim cafeaua împărțită la 3 dimineața, privind cum luna se-ntinde pe-ntreg cerul senin.
Iubim ceaiul fierbinte și conversațiile nesfărșite. Confesiunile făcute cu sinceritate și poate că și cu un strop de timiditate. Și da, iubim și sufletul timid.
Sau poate că iubim să fim iubiți. Poate că, pe lângă toate aceste gesturi, de fapt ne iubim pe noi când suntem iubiți. Iubim ceea ce suntem, ceea ce simțim. Liniștea sufletului, adierea sentimentului de nesingurătate și calmul vocii celuilalt.
Și ce este greșit în a iubi să fii iubit? Este egoist și lipsit poate de empatie. Poate că lipsit și de etică. Însă egoismul se află în firea noastră, cu atât mai mult în ceea ce privește satisfacerea emoțională.
Așadar, ce iubim noi la oameni? Iubim oamenii sau ne iubim prin oameni?