Viața pare a căpăta un sens doar iubind. Este o dăruire a propriei existențe, un moment în care privești timpul și realizezi că nu este o infinitate de clipe, așa cum arta țipă din toate afinitățile sale.
A existat un moment în care am crezut că timpul este infinit suficient tuturor gândurilor mele, au existat clipe în care cărțile mi-au oferit veșnicii de trăiri, toate însă false clipe de acțiune. Toate scenele pe care le petrecem așteptând se transformau în fulgi de zăpadă așezați pe suprafața unei mari întinderi de apă. Clipele pierdute nu se transformă în amintiri uitate; nici măcar nu-și găsesc existența în viața asta, ci se pierd în neant, mor dinainte să se nască.
Tocmai de asta cred că viața pare a-și câștiga existența doar prin iubire, pentru că iubirea este o stare de spirit absolută care nu poate fi egalată de nicio altă trăire omenească; este o simțire unică pe care ființa umană o poate experimenta. Și viețuirea fără iubire este o clipă pierdută, o amintire niciodată născută.
Am scris cândva despre moarte. Spuneam că moartea este sentimentul abandonului absolut, că în clipa morții ești singur, oricât de mare ar fi mulțimea care te înconjoară, mori singur, suferi singur, plângi singur, realizezi că viața ți-a fost doar un act scenic pe care l-ai irosit așteptând să-ți sufle cineva replica pe care s-o rostești în fața unei săli goale.
Dacă moartea este un moment de singurătate prin definiție, atunci viața poate fi un spectacol în care nu joci singur, ci alături de cineva a cărui privire te inspiră în a-ți rosti poemul în fața unei scene la fel de goale precum în clipa morții. Mi-aș dori să fie numai atât.
Singurătatea se naște în viață și-și atinge maturitatea la moarte. Din acest motiv oamenilor le este frică de moarte, din teama de a fi singuri.
Ce nu înțeleg aceștia este că nu le este frică de moarte, ci de sfârșitul unei vieți trăite în singurătate, de clipa în care solitudinea își va întinde brațele și va strânge la sân sufletul însingurat cu cea mai mare dorință de iubire din câte au văzut vreodată zeii. Însingurarea nu se naște la moarte.
O viață în singurătate conduce către moarte prin frică de viața deja trăită fără iubire.