Trăim povești, scriem povești: le citim, le descoperim, le ascultăm. Fiecare zi este o poveste, însă nu una care să conteze. Poveștile care contează sunt rare și importanța lor este dată de schimbarea pe care o aduce în viața noastră.
Pentru că da, o poveste înseamnă schimbare, mereu.
Și poveștile care nu schimbă nimic sunt povești pe care nimeni nu vrea să le asculte. De ce ai vrea să asculți monotonia, când tu cauți noutatea?
Ei bine, o poveste pe care o trăim toți este povestea unei picături de ploaie, o picătură care trăiește cu menirea de a se sacrifica pe sine într-o zi pentru alții.
Este povestea sacrificiului suprem și nu îl facem doar o dată, ci de mai multe ori și este mereu o poveste care contează pentru că nu se întâmplă mereu, ci rar; sacrificiul e rar și dureros.
Picătura de ploaie are o poveste dramatică pentru că ea nu vrea mereu să facă sacrificiul, dar nu poate alege niciodată. Și drama crește când descoperă că speranța ei la un moment în care nu va mai face sacrificiul este doar o iluzie, dar nimeni nu i-a spus asta.
Iluzia te ajută să continui; este o utopie, însă o realitate crudă, pentru că tot iluzia, prin ajutorul pe care ți-l oferă te conduce spre dezamăgire, iar tu nu știi și nimeni nu-ți spune.
Așa se naște o poveste bună. Nu am spus însă că este frumoasă.
Poveștile bune nu sunt mereu frumoase, ci sincere.