Iubirea nu e rară. Nu iubești rar decât atunci când nu ai înțeles că ai iubit, de fapt.
De ce tindem însă să spunem că iubirea e rară? Pentru că o facem după ce am iubit și înainte să iubim. Cu alte cuvinte, negăm existența ei înainte să o privim în ochi, totodată îi refuzăm viețuirea când plângem că nu am fost iubiți, deși am iubit.
Pentru că, oricât de mare ar fi impostura în care ne scăldăm zi de zi, fiecare suflet din acest frumos univers iubește, la un moment dat, și tot fiecare suflet plânge din lipsa iubirii; așadar, dacă iubirea ar fi atât de rară, de ce plângem atât de des?
Desigur, mulți ar putea spune că nu au iubit niciodată, ci au fost doar îndrăgostiți. Eu însă aș îndrăzni să întreb, nu a fost oare acest sentiment de atașament emoțional premergător iubirii? Ceea ce ar confirma, de altfel, că iubirea nu e rară. Sufletul tău s-a îndrăgostit de o privire, ceea ce face și iubirea, iubește priviri în primele raze de soare.
Ne-am putea aminti însă când am afirmat că iubirea e rară; anume când poate că ea ne-a fost sfâșiată de un alt suflet, nu? Nu putem nega existența iubirii dacă au fost momente în care am plâns după ea, la fel cu nu putem face asta nici acum, când suntem iubiți. Și dacă îndrăznim să facem asta, atunci mintea noastră este prea limitată încât să cuprindă iubirea, asta sau nu iubim.
Să nu iubim ne conduce inevitabil spre negare.
De ce se țin oamenii de mână pe stradă? Sau de ce stau îmbrățișați pentru mult timp când își i-au rămas bun, știind că mâine se vor revedea în același loc? Dorul? Dar ce mână dorul dacă nu iubirea?
Realizăm că iubim când ne este dor de cineva; dor de privit, dor de vorbit, dor de râs împreună. Din păcate, dorul se termină acolo unde iubirea-și pierde intensitatea; și poate că dorul ne apropie de celălalt, în același timp însă, inexistența lui ne depărtează.
Dar nu-i așa că tindem să spunem că am iubit doar când momentul a fost unul reușit? Ei bine, iubirea nu îți va oferi fericirea, îți va arăta însă cum arată ea. Și iubirea nu înseamnă să iubești timp de o viață; eu aș spune că este mai mult o presiune socială.
Poți iubi timp de trei luni, apoi să se sfârșească într-un morman de suflete sfărâmate. Ar însemna asta că ai iubit mai puțin? Nu, doar că ai eșuat în iubire.
Poate că frumusețea ei este întocmai asta, lipsa de prejudecăți și de certitudini, urmată de apropierea a două suflete care caută același lucru: o privire pentru veșnicie.