Îmi pare că sufletele noastre-și pierd culoarea.
Nu aș putea spune exact de ce cred asta. Este, mai degrabă, un crez clădit pe ceea ce îmi spune sufletul, nu rațiunea. Știi, când te îndrăgostești, nu rațiunea îți spune că tot ce îți dorești este să stai în brațele celuilalt privind frumusețea lunii, ci sufletul. Cumva, în adâncul tău simți că vrei asta, că ai nevoie de asta ca să fii fericit. La fel se întâmplă și când sfârșitul se apropie, îl simți, nu îl judeci, simți că sufletul tău este aproape să plângă și că nu poți face nimic ca să îl oprești.
Te-ai întâlnit vreodată cu sentimentul că ceea ce îți doreai cândva cu ardoare, acum îți este indiferent? Însă involuntar de dorințele tale, desigur. Este o indiferență pe care nu ți-o dorești, pe care nu ai încercat să o construiești pentru a te apăra de ceva, ci o resemnare cumva spontană, născută din ea însăși, autonomă față de simțirea ta.
Poate fi acesta momentul în care, pentru prima dată, alegem cu adevărat rațiunea în pofida sentimentului? Dar de ce am vrea să alegem rațiunea, să alegem răceala, judecata, logica, gândirea în sfera căreia iubirea este doar o teorie dezbătută atât de acid încât devine un soi de vid rațional. De ce să alegi această înfricoșătoare gândire care nu înțelege iubirea? Pentru că, deși nu o înțelege, îi înțelege necesitatea pentru suflet.
Ei bine, aceasta este acel moment când sufletul, surprinzător, refuză iubirea. De ce?
Nu știu. Știu însă că majoritatea dintre noi vor alege sufletul într-un asemena moment pentru că necesită mai puțin efort.
Este egoism? Categoric. Este o alegere conștientă? Evident. Dacă alegem altceva, putem avea siguranța că nu vom fi depus un efort fără perspectivă? Amândoi știm răspunsul. Desigur însă, nesiguranța mereu îți va oferi mai mult decât prudența, cel puțin în simțire, însă presupune mai mult, ceea ce nu sunt mulți dispuși să ofere.
Nu aș îndrăzni să pun această alegere pe seama fricii de responsabilitate; mă îndoiesc că poate fi vorba de așa ceva. Ceea ce cred însă este că aceea poate fi clipa în care trebuie să alegi viitorul unei iubiri.
Mereu când alegem să iubim, alegem să o facem în prezent. Dar dacă, de pildă, am avea această șansă, de a alege să iubim mâine, nu azi, ce am alege? Mâine, desigur. Însă, dacă am iubi astăzi și ar trebui să renunțăm la a mai iubi astăzi pentru a iubi mâine, câți dintre noi ar renunța la iubirea de azi pentru cea de mâine? Probabil că niciunul, dar nu este greșit. Întâlnirea cu iubirea te face dependent de iubire.
Dar să nu te întâlnești cu ea te face dependent de dorința de a te întâlni cu ea. Poate că aceasta este cauza interesului pierdut față de ceea ce deja ai în fața ta.
Așadar, de ce ne nu luăm iubirea de mână când am alergat zile întregi să o găsim pe străzile întunecate ale unei lumi în decădere?
Imaginează-ți că stelele sunt oameni.