Aștepți o scrisoare, o scrisoare pe care poate că ai mai primit-o și în trecut, dar pe care nu ai prețuit-o așa cum ar fi trebuit, iar cuvintele din ea nu ți-au atins sufletul, dar nu pentru că nu au fost destul de puternice, ci sufletul tău nu a fost suficient de matur pentru a le înțelege sinceritatea.
De când sunt mici, sufletele cunosc sinceritatea, o au, este ceea ce le înconjoară, însă nu o identifică, o consideră parte din ele, din ceea ce sunt și nu au maturitatea suficientă încât să cunoască sinceritatea ca pe ceva ce pot pierde, deși s-au născut cu ea.
Când sufletele cresc, simt sinceritatea nu numai în priviri sau în gesturi, dar și în cuvinte, chiar dacă sufletul care a scris acele cuvinte nu este acolo în acel moment; însă și-l imaginează stând alături și citind, își imaginează vocea lui și intonația, chiar și pauzele de respirație, chiar și sunetul buzelor care se lovesc între ele.
Sufletul înțelege sinceritatea doar atunci când este suficient de mare încât să îi simtă lipsa, și lipsa o simte când așteaptă.
Așadar, aștepți o scrisoare care nu crezi că va mai veni pentru că, dacă ar veni, atunci ai primi a doua șansă, deși tu nu crezi în ea, dar totuși aștepți scrisoarea și te gândești ce vor însemna acele cuvinte pentru tine, și te întrebi dacă sufletul tău a crescut suficient de mult încât să recunoască sinceritatea din cuvinte.
Și continui să aștepți. Dar te întrebi ce se va întâmpla dacă acea scrisoare nu va fi cea așteptată de cine. Și începi să te temi, să te uiți în spatele tău, să te uiți la cine vine cu o scrisoare în mână și să te pregătești să pleci.
Însă continui să aștepți, doar că mai puțin sigură pe tine.
Aștepți o scrisoare, dar nu-i mai prețuiești adevărul.
Însă iată că scrisoarea a venit, e lângă tine, ai văzut cine ți-a dat-o și o deschizi.
Însă nu desfaci hârtia, pentru că ar putea fi scrisoarea pe care nu o aștepți, acea scrisoare pe care ai trimis-o și tu cândva, acele rânduri care îți spun să a doua șansă nu există; cuvintele tale, de altfel. Nu deschizi hârtia pentru că îți e frică de cuvintele tale.
Ai așteptat deci o scrisoare, pe care însă teama nu te-a lăsat să o citești. Dar teama face parte din sufletul nostru și sufletul nostru, când e mic, nu concepe teama, ci o consideră a fi parte din el, nu ceva ce poate să nu fie.
Ai așteptat o scrisoare, la fel cum ai așteptat prima dată, doar că atunci sufletul tău nu a fost suficient de matur încât să înțeleagă sinceritatea, iar acum nu înțelege teama.