A-nflorit un copac, și la umbra florilor sale s-a născut un sărut, timid, mult așteptat, sincer; la umbra copacului s-a născut un început care a avut nevoie de timp, curaj, simțire și implicare.
Poate că cea din urmă presupune mult, implicarea; poate înseamna un moment în care faci o alegere pe care trebuie să ți-o asumi. Iar asumarea nu este simplă, te obligă să faci un pas în nesiguranță, să pășești sub umbra unui copac și să începi o poveste.
Mai târziu, florile au început să cadă, dar sărutul era tot acolo, neobosit, la fel de sincer și la fel de timid, acompaniat de o imagine pictată de un artist nebun după iubire.
Pentru că în acea iarnă nu a nins, copacul a înflorit iar și, sub umbrela lui roz începutul a devenit poveste în continuă scriere, cu fundal îmbrăcat în vise, trăite în realitate, sfidând legea Universului.
Târziu în timp, copacul a murit.
Îmbrăcat însă în sărutul florilor sale.
Pe banca dinaintea copacului neînsuflețit se năștea o îmbrățișare.