Se aude un ticăit enervant pe fundal, picături de ploaie care lovesc tabla de pe stația de tramvai, se aud glasuri inundate-n mutism absolut, se arată umbre perindându-se ici-colo călcând în picioare pavajul decedat. La capăt de stradă o farmacie-și fereacă ușile cu lacăte greoaie, aurii, pe care scrie gravat “Made in China”. Deasupra ușii o lumină roșie pâlpâie-a siguranță deșartă, aparent împăciuitoare, aferentă unui sistem stabil. Înșelăciunea sta însă să cadă ca un cuvânt spus într-o tăcere înmormântată în pardesiu roșu, cu fanfară mută, cu un preot în civil, cu decorații-n buzunare. Pe mijlocul drumului șiruri de lumini amestecate pâlpâie nestingherite. Fum și țipăt de mizerie se aude din eter, pe pământ oamenii dorm însă. Lângă stația de tramvai un bătrân își plânge soarta; întinde mâna către lumini cu speranță, cu un zâmbet scurs pe front, oferit în întregimea lui unor străini a-l căror sfârșit era un zâmbet. Luminile însă-și plecau ochii, paradoxal unei mândri superficiale. O lumină însă îl privește-n ochi, se pierde în trecutul bătrânelului, o lacrimă-i curge pe obraz și o revoltă îi renaște-n suflet. Era un bătrânel doar, dar ochii îngropați în chip povesteau despre un regret cu care era împăcat de ani. Își cunoscuse cândva soarta și dădu piept cu ea, undeva pe un front îndepărtat al cunoștinței, un loc neaccesibil celor mai mulți, un teritoriu unde neutralitatea domnește cu înverșunare și inegalitatea nu-și găsește existența. Moartea are același preț ca viața, fericirea se ferește de săbii înflăcărate-n zâmbete moarte, iar deprimarea se zbate-n mlaștini de cuvinte și chipuri vesele. Un loc dobândit prin experiență și dezamăgiri, prin naivitate, prin crezuri iluzorii și prin suflete oferite pe tăvi de argint. Acel loc înfățișează împăcarea cu regretul, învinovățirea cu acceptarea propriilor alegeri dobândite prin deziluzii continue; totodată, în acel loc poezia se transfigurează-n mreje de cristal învelit în frunze de cactus, rima moare prin absurd, cuvintele-și jelesc polivalența în timp ce faptele împânzesc dorința de câștig prin mârșăvie. În ochii bătrânelului se vedea plânsul scurs din cele mai vechi regrete, frica lui Adam de Demiurg, speranța lui Hannibal strivită sub propria-i privire de un furibund sentiment de mândrie eternă, răceala zâmbetului lui Nero când întreaga Romă se afunda în flăcări întețite de ipocrizie, lacrimi scurse din Dante în așteptare și din Paganini în durere. Hainele-i trădau țara, slujirea pănă la patriotism crud, lupta pentru credința-n viitor senin, dar păru-i nespălat, acoperit cu o pălărie spălată în praf de timp demasca un om, doar un om între mulțimi de nimeni în nimic; un veteran fără țară, dar cu un popor în suflet și cu o speranță-n zâmbet. În mâini avea doi bănișori,prețul plătit pentru un gest suprem făcut din alegeri ghidate de naivitate și dorințe reînviate: zâmbete. Într-un târziu rămase singur pe stradă, lângă o stație de tramvai, între lumini stinse, lângă Gara de Nord, cu un destin smerit urmându-l într-o țară cu un viitor mort.